Poetul unei generatii . In blugi .

Hulit, adulat, aplaudat, injurat, citit, interzis, cu cartile vandute “pe sub mana”, cu pacate si greseli omenesti – ca doar toti le avem – cu o minte sclipitoare si-un talent iesit din comun, Adrian Paunescu a fost si va ramane in istoria literaturii romane ca fiind poetul unei generatii. Generatia in Blugi !

flacara Sursa – adevarul.ro

Faceam si eu parte din generatia aia. Noi am fost aia care stateam la coada pentru 1 kil de banane si unul de portocale de Revelion, aia care luau laptele pe cartela si mancau salam cu soia . Noi am fost aia care stateau iarna in bezna – de la 7 la 9 seara se oprea curentul electric pe motiv de economie – cu doua bluze si-un plover, cu urechea lipita de un amarat de radio pe baterii de pe vremea lu’ Pazvante chioru  ca atunci se transmiteau 2 ore din Cenaclul Flacara.

Paunescu a avut geniala idee – si a si reusit sa o puna in practica – de a aduna voci care aveau a spune ceva adolescentilor, tinerilor si nu numai lor . Fara play-back, cantand cu o chitara rece, artisti care mai tarziu au devenit celebri ridicau in picioare o sala polivalenta sau un stadion. Cu cateva cuvinte si-un refren. Care iti mergeau la inima si te faceau sa vibrezi . N-aveau fuste scurte, nici silicoane, nici patratele pe abdomen, cate unii erau de-a dreptul urati, dar pentru Paunescu n-a contat. A cautat doar “vocea”, nu ambalajul .

Cred ca as putea scrie romane intregi despre cat a insemnat Adrian Paunescu pentru mine – copilul -adolescent de atunci . Dar nu vreau sa ii plictisesc pe cei care intra in cafenea 🙂 Asa ca va propun sa ascultati o poezie mai putin cunoscuta a lui Adrian Paunescu – “In asteptarea lui Mos Craciun “. Si-o sa intelegeti de ce el a fost reprezentantul unei generatii rebele. In blugi .

 

Advertisements

Un altfel de colind

Nu, n-a venit Craciunul. Nici macar nu-i pe aproape, ca mai e juma’ de an pana sa cada primii fulgi de nea – dac-or cadea, ca iarna trecuta n-am vazut prea multa zapada. Doar ca, prin nu stiu ce asocieri ale memoriei – si nu pot acuza nici macar canicula, ca e innorat si bate vantul – mi-am adus aminte de colindul asta cantat de Tudor Gheorghe .

O sa ma acuzati de patriotism local – ca am ce am cu oltenii 😀 Nu stiu daca e asa, apreciez orice forma de arta adevarata si nu facuta dupa ureche doar sa dea bine in fata ecranului sau sa te mai vada lumea la TV, pe youtube sau pe Facebook . Tudor Gheorghe a fost si ramane unul dintre oamenii care nu “s-au dat dupa vremuri” . N-a intrat in politica si nici nu s-a bagat prin vreo afacere dubioasa sa castige mai usor la batranete.

Iar colindul asta are atata durere, atata tristete, atata manie, atata revolta si atat de mult adevar in cuvinte, ca nu poti sa nu te gandesti : De ce n-om avea mai multi de-alde Tudor Gheorghe in tara asta ? Ascultati-l macar o data si-o sa vedeti ce doare !

Amza Pellea – actorul copilariei mele

Spuneam in prima postare de pe blogul meu ca-s pe jumatate olteanca. Poate din acest motiv va propun azi, intr-o sambata cu multe grade in termometre, sa ne aducem aminte de Amza Pellea, unul dintre marii actori ai Romaniei . Un om care ne-a incantat de-a lungul anilor cu celebrul “Nea Marin”, sau cu roluri uriase in filmele lui Sergiu Nicolaescu.

Nu vreau sa fac aici o enumerare a rolurilor sau a spectacolelor in care Amza Pellea a adus zambete pe buze si in sufletele noastre. Vreau doar sa va aduc aminte de niste oameni care merita respect. Si pe care multi i-au uitat. Niste OAMENI cu majuscule ! Pentru ca ei ar trebui sa fie modelele noastre in viata, nu cei care au sufletul gol si vorbele cu doua intelesuri.

Asa ca va invit sa savurati cafeau de astazi ascultand glumele celui care incepea orice altfel de spectacol cu melodia “M-a facut mama oltean”. Stiu. E veche. E prafuita. E demodata. Ca si Amza Pellea. Dar cat de mult adevar gasesc in vorbele lui si dupa atatia zeci de ani …